Muguri comestibili de mesteacăn
Mesteacănul este un arbore extrem de apreciat pentru scoarța sa albă deosebită cu pete negre, prin lirismul pe care îl emană și eleganța frunzelor. El are un areal foarte întins în Europa și Asia, iar la noi în țară se întâlnește din regiunea dealurilor și până în cea montană (o pădure frumoasă de mesteceni este Pădurea de argint, din poezia lui Eminescu, situată în Văratec, județul Neamț). Pe lângă această funcție de decor, mesteacănul este un arbore comestibil, cel mai cunoscut produs al acestuia fiind seva, care se recoltează primăvara și din care se obține ulterior un îndulcitor natural. Iar despre tema articolului, muguri comestibili, iată câteva informații în cele ce urmează.
La ce se folosesc mugurii de mesteacăn?
Odată cu recoltarea sevei, putem să ne îmbogățim alimentația cu mugurii acestui arbore, care pot fi consumați cruzi, atunci când sunt închiși sau ușor desfăcuți. Gustul lor este unul astringent, însă pot fi combinați în diverse rețete de salate, săruri aromate sau amestecuri de condimente, aducând un plus de savoare.
Mugurii pot fi uscați și folosiți la ceaiuri, simpli sau în combinație cu alte soiuri de muguri, mai ales pentru efectul lor benefic în susținerea sistemului imunitar, datorită conținutului ridicat de vitamina C, flavonoide și taninuri.
Mai jos, îți prezentăm și câteva rețete:
- Edem de origine renală și cardiacă: 50 gr muguri de mesteacăn, 500 ml apă clocotită, lăsate o oră. A se lua 1-2 linguri de 3 ori pe zi;
- Rețetă pentru căderea părului: se folosesc 100 g muguri de mesteacăn și 1 l de alcool de 40 gr și se lasă la macerat timp de 10-14 zile, fiind agitat zilnic. Este folosit pentru masarea pielii de pe cap și pentru stimularea creșterii părului;
De la mesteacăn se mai pot folosi frunzele tinere, amenții și scoarța.
Iată un link care îți arată detaliat cum ar trebui să arate mugurii de mesteacăn închiși și deschiși.
____________________
Ce îți punem la dispoziție?
Poți învăța mai multe despre plantele medicinale la cursul pe care îl avem dedicat plantelor comestibile Curs de plante sălbatice comestibile, la cel de Curs de Unguente din Plante Medicinale sau la oricare dintre cursurile de Plante medicinale.
Dacă te pasionează culesul de ciuperci și ai vrea să înveți să identifici mai multe specii, te invităm la cursurile noastre, pe care le găsești aici. Vei găsi atât cursuri în variantă online, cât și cu evenimente practice, în natură.
Dacă vrei să afli mai multe despre plantele medicinale prin intermediul cărților, îți punem la dispoziție mai multe titluri pe acest subiect, cum ar fi: Rețete culinare din flori, Plante medicinale cu efect antiviral sau Uleiuri, creme și unguente din plante medicinale.