Etnografie
Etnografia ciupercii Flammulina velutipes (ghebe de iarnă)
Până de curând se credea că „ciuperca enoki”, găsită adesea în magazinele alimentare și în diverse preparate din restaurante, numită și „enokitake”, este o formă cultivată de Flammulina velutipes (ghebe de iarnă). Consumul ciupercilor enokitake are o îndelungă istorie, atât în scop gastronomic, cât mai ales medicinal, în țările asiatice, cu precădere în China. Studiile mai recente au indicat, însă, că Enokitake nu este identic genetic cu ciuperca europeană Flammulina velutipes. Prin urmare, aceasta ar trebui tratată ca o specie separată, și anume Flammulina filiformis, nu doar ca o varietate a speciei. Toate tulpinile cultivate drept „F. velutipes” în Asia de Est, inclusiv cele din Coreea de Sud și Japonia a rezultat că sunt, de fapt, F. filiformis.
Poate îți vei spune că diferențele de aspect între cele cultivate (picior lung și subțire, pălărie mică și culoare foarte deschisă) și Flammuline-le sălbatice vorbesc de la sine și că este evident faptul că aceste ciuperci ar aparține unor specii diferite. Ei bine, nu e chiar așa! Adică, nu degeaba micologii au crezut că este vorba despre aceeași specie atâția ani. Diferențele morfologice sunt determinate de condițiile de mediu. Cea sălbatică crește într-un mediu neconstrâns și la lumină naturală. Ca rezultat, pălăriile sunt colorate și destul de mari în comparație cu lungimea și diametrul tijei, iar tulpinile sunt în general destul de dure, astfel încât mulți oameni gătesc doar pălăriile. Pe când cele cultivate au cu totul alte condiții de creștere, ceea ce determină, de fapt, să fie atât de filiforme și fragile, și de o nuanță atât de deschisă.
În cazul cultivării, ciupercile sunt crescute în locuri întunecate, reci, astfel încât să se dezvolte încet și să fie foarte palide – adesea aproape alb pur. Picioarele sunt forțate să se întindă prin plasarea unui guler strâns în jurul mănunchiurilor de ciuperci; drept consecință, tulpinile sunt lungi, delicate și fragede. Pălăriile ciupercilor Enokitake cultivate sunt mult mai mici decât cele ale ciupercilor sălbatice. Spre deosebire de forma sălbatică, pălăriile soiurilor cultivate sunt convexe atunci când corpurile fructele sunt pe deplin mature și gata pentru recoltare. În concluzie, după cum am menționat mai sus, cele care au condus la separarea speciilor au fost studiile genetice.
Care este etimologia ciupercii Flammulina velutipes?
Denumirea Flammulina velutipes este de origine latină și este compusă din derivatul cuvântului „flammula” și epiteul specific, „velutipes”. Numele genului, Flammulina, face referire la pălăriile portocalii, care strălucesc ca niște „mici făcări” (sau flame, pentru a ne fi și mai evidentă apropierea de cuvântul de bază), în soarele de iarnă. Epitetul specific al acestei ciuperci este și el foarte reprezentativ, deoarece velutipes înseamnă „picioare de catifea”, și exact așa arată și se simt picioarele acestor ciuperci… catifelate.
Ce fel de ciupercă este Flammulina velutipes și unde o poți întâlni?
Flammulina velutipes este o specie saprofită care crește îndeosebi pe cioturile și trunchiurile arborilor morți din lemn de esență tare, cum ar fi fagul, și ocazional pe copacii vii bolnavi. Alți arbori pe care se dezvoltă sunt plopii, salciile, ulmii, dar și alții. Forma de creștere este în grupuri și sub formă de mănunchi.
Dacă o tratăm în termeni generali, pentru simplificare, aceasta este o ciupercă destul de frecventă în majoritatea țărilor din Europa continentală și în America de Nord, și alături de varietățile sale – unele considerându-se deja specii de sine stătoare – se găsește și în multe părți din Asia și în Australia.
Cum identifici ciuperca Flammulina velutipes?
Primele criterii pentru identificare sunt reprezentate de locul și forma de creștere, adică în mănunchi (vezi punctele de mai sus). Morfologic, ciuperca împliește criteriile de mai jos.
Pălăria are un diametru de la 2 până la 10 cm și ajunge să fie adesea distorsionată din cauza pălăriilor învecinate din grup. Pălăriile portocalii strălucitoare ale Flammulina velutipes prezintă, în general, nuanțe mai închise spre centru.
Suprafața pălăriei este netedă și alunecoasă, prezentând un mucilagiu, atunci când vremea este umedă. Pe vreme uscată, pălăriile devin netede și lucioase, dar fără să mai fie alunecoase.
Suprafața fertilă este reprezentată de lamele, adnate și mai rarefiate, fiind albe la început, iar apoi devenind crem sau galben pal pe măsură ce corpul fructifer se maturizează.
Culoarea sporilor (sporulația) este albă.
Piciorul este dur și acoperit cu un puf fin catifelat. De obicei, piciorul este deschis la culoare lângă pălărie, și se închide spre bază, ajungând până la nuanțe maronii negricioase. Nu prezintă inel.
Carnea este subțire și elastică, de culoare deschisă.
Mirosul nu este distinctiv.
Cu ce poți confunda Flammulina velutipes?
Specia cu care s-ar putea confunda cel mai ușor Flammulina velutipes este Kuehneromyces mutabilis, care are o pălărie asemănătoare, dar lamele mai închise la culoare și spori maro.
Alte ciuperci cu care se mai confundă sunt ghebele, adică specii aparținând genului Armillaria, dar care sunt specifice sezonului de toamnă, nu și de iarnă (vezi descrisă mai jos temporalitatea), iar ghebele nu ajung la nuanțe atât de portocalii precum Flammulina.
Când poți întâlni Flammulina velutipes (ghebe de iarnă)?
După cum se poate deduce și dintr-una din denumirile populare atribuite, această ciupercă poate fi întâlnită de la sfârșitul toamnei până la începutul primăverii, adică pe întreg parcursul sezonului rece, fiind o specie iubitoare de frig.
Ce întrebuințări are Flammulina velutipes?
Pe lângă utilizarea sa gastronomică despre care ți-am pregătit un articol pentru săptămâna viitoare, medicina populară a recunoscut de mult speciile de Flammulina despre care se credea că sunt F. velutipes pentru spectrul lor larg de utilizări terapeutice și profilactice.
Acestea au fost folosite din cele mai vechi timpuri în preparate medicinale, în special în China și în alte țări asiatice. Deși proprietățile lor și a altor ciuperci medicinale folosite în medicina tradițională chinezeascăa au rămas mult timp necunoscute comunității științifice, în ultimele decenii s-au efectuat cercetări semnificative axate pe proprietățile medicinale și pe aplicațiile ciupercilor.
Cercetările asupra grupului F. velutipes (cu menținea că este incert pe care dintre speciile asemănătoare s-au făcut studiile) au arătat în mod clar că acestea posedă diferite proprietăți farmacologice, inclusiv proprietăți anticancerigene, antimicrobiene, antioxidante, imunomodulatoare și antineurodegenerative. Cu toate acestea, modul exact de acțiune al principiilor active este încă nedeterminat cu precizie, necestând studii ulterioare.
___________________
Ce îți punem la dispoziție?
Poți învăța mai multe despre ciuperci la cursul pe care îl avem dedicat acestui subiect: Curs de ciuperci sălbatice comestibile.
Dacă vrei să afli mai multe despre ciuperci prin intermediul cărților, îți punem la dispoziție mai multe titluri pe acest subiect, cum ar fi: Ghidul culegatorului de ciuperci – 555 specii
Dacă ți-ar plăcea să beneficiezi de proprietățile medicinale ale ciupercilor, dar nu știi de unde să începi, îți recomandăm Suplimentul natural din ciuperci Cordyceps și Suplimentul natural din ciuperci Chaga.
Mulțumesc pentru informațiile prețioase.Am găsit ieri,în curte, pe un trunchi putred de măr această minunată ciupercă și evident că bucuria a fost foarte mare cînd am citit cele scrise de dumneavoastră. Mulțumesc.