Încă puțin și copacii vor exploda în culori vii încărcate de izuri proaspete și crude de primăvară. Până atunci însă, ne putem bucura de ceea ce ne oferă natura încă din primele ei momente de trezire la viață: mugurii. Mulți pomi din jurul nostru fac muguri comestibili care sunt extrem de nutritivi și pe care puțini dintre noi am învățat să îi integrăm în alimentație sau să îi folosim în scopuri medicinale.
Muguri comestibili de fag
Fagus sylvestris face parte din aceeași familie cu stejarii și castanii. Fagii trăiesc în climă temperată în Europa, America de Nord și Asia. Este un copac longeviv ce trăiește 250 de ani, motiv pentru care este supranumit „copacul veșnic al tinereții”. Mugurii sunt fusiformi, ascuțiți, de 2-3 cm, cu numeroși solzi de culoare brună.
La ce se folosesc mugurii de fag?
- Infuzia de muguri este folosită pentru tratarea litiazei urinare, iar macerarea lor este utilizată pentru tratarea emfizemului pulmonar, nifritelor și cisto-pielitelor.
- Un studiu arată că extracte de muguri de fag împreună cu cele din alte plante (Ficus carica, Sequoia gigantea, Ribes nigrum) pot fi folosite în reglarea imunității.
- Mugurii de Fagus sylvestris sunt folosiți în industria cosmetică. Aceștia conțin hidroxiprolină, un aminoacid care ajută la construirea colagenului și la îmbunătățirea elastinei din celulele pielii. De asemenea, este bogat în acizi grași, cum ar fi acidul linoleic (acidul gras omega-6) și acidul oleic, care ajută la formarea unor molecule de lipide ceroase care alcătuiesc bariera naturală a pielii. Compușii activi extrași din mugurii de fag sunt apreciați pentru atenuarea ridurilor, capacității de întinerire a pielii și îmbunătățire a texturii și aspectului general al pielii.
Muguri de tei
Teiul (Tilia cordata) se întâlnește în majoritatea țărilor europene, începând din zonele mediteraneene și până în Scandinavia. În direcția est – vest se întinde de la Atlantic și până în Siberia, iar în țara noastră participă frecvent la alcătuirea pădurilor de deal, formând pe alocuri și teișuri pure. El este un arbore cu înălțimi de până la 20 m și diametre mari, ce pot depăși 1 m și poate trăi până la 1000 de ani.
Teiul a jucat un rol important în multe culturi europene, fiind deseori locul de întâlnire al sătenilor, atât pentru distracție, cât și pentru discuții importante. În afară de binecunoscutele flori puternic parfumate pe care le folosim la ceai, de la tei putem folosi mugurii, atât cei foliari, cât și cei floriferi.
Cum folosim mugurii de tei?
Mugurii foliari sunt muguri comestibili, dispuși altern, au formă ovoidală și au o culoare maro-roșiatică și sunt o sursă foarte importantă de proteine în perioada de iarnă. Se pot folosi cruzi în salate, sandwich-uri sau se pot amesteca în aluaturi.
- Mugurii desfăcuți cu frunzele abia ieșite sunt delicioși în salatele de primăvară, supe sau amestecuri de legume. Îi mai putem transforma în chipsuri sau se pot usca și folosi alături de flori la ceaiuri sau băuturi răcoritoare.
- Mugurii floriferi se culeg în luna mai și se adaugă salatelor și mai ales sosurilor sărate sau cremelor dulci (au proprietatea de a lega). Aceștia se pot prepara și sub formă de sirop, jeleu, pot aroma ciocolata, budincile și alte prăjituri, dar și cremele de brânză sau unt.
____________________
Ce îți punem la dispoziție?
Poți învăța mai multe despre plantele medicinale la cursul pe care îl avem dedicat plantelor comestibile Curs de plante sălbatice comestibile, la cel de Curs de Unguente din Plante Medicinale sau la oricare dintre cursurile de Plante medicinale.
Dacă te pasionează culesul de ciuperci și ai vrea să înveți să identifici mai multe specii, te invităm la cursurile noastre, pe care le găsești aici. Vei găsi atât cursuri în variantă online, cât și cu evenimente practice, în natură.
Dacă vrei să afli mai multe despre plantele medicinale prin intermediul cărților, îți punem la dispoziție mai multe titluri pe acest subiect, cum ar fi: Rețete culinare din flori, Plante medicinale cu efect antiviral sau Uleiuri, creme și unguente din plante medicinale.