Cum să găsești și să culegi hribi (Boletus spp.)?

Și tu adori hribii, nu e așa? Hribii sunt dintre cele mai căutate și apreciate ciuperci, dar poate știi mai puține despre momentul în care aceștia apar, unde și de ce tocmai atunci!

La fel ca orice în natură, apariția hribilor are o explicație previzibilă, măsurabilă și repetitivă. Totuși, variabilele sunt infinite și ne pot surprinde cu ușurință. Anul acesta a fost unul complicat pentru culegătorii de ciuperci sălbatice, temperaturile și precipitațiile neobișnuite de pe parcursul anului dând peste cap atât planurile noastre cât și ale…ciupercilor. Ca urmare, sigur ai putut remarca și tu prețuri fără precedent la anumite specii. Deci, există un secret pentru a culege hribi?

Ce este un hrib?

Cu siguranță, cea mai căutată ciupercă din pădurile noastre este hribul. Chiar și pe o vreme neprielnică, cei mai experimentați ciupercari reușesc să-l scoată din ascunzișurile sale și să-l poftească direct în coșuri. Dar cum să faci și tu asta? 

Sub numele de hrib se cunosc câteva specii care aparțin genului Boletus, și anume: Boletus reticulatus (hribul de vară), Boletus edulis (hrib, hrib cenușiu), Boletus aereus (hribul arămiu) și Boletus pinophilus (hribul cărămiziu).

Hribii sunt ciuperci de dimensiuni mari, foarte apreciați atât pentru gustul lor care poate aduce lejer a nucă, cât și pentru consistență. Există exemplare care pot să cântărească chiar și în jur de 2 kg. Din acest motiv, ei sunt și foarte căutați, fiind unele dintre puținele specii sălbatice comercializate la scară largă.

Un hrib este o ciupercă robustă, cu o pălărie sferică la început, apoi convexă și care se aplatizează pe măsură ce se maturizează. Diametrul pălăriilor la maturitate poate fi cuprins între 10 și 30 cm. Cuticula are culoare bej-maroniu în cazul speciilor B. reticulatus și B. edulis, nuanțe mai închise, uneori aproape negricioase, în cazul lui B. aereus, și un cărămiziu-bordo în cazul lui B. pinophilus. Mai ales când vremea este umedă, suprafața pălăriei este lipicioasă sau îți dă o senzație ușor unsuroasă, unele dintre specii având-o însă mai uscată pe vreme bună. Cuticula este netedă.

Piciorul hribului este robust, gros, cu o rețea reticulară mai fină sau mai evidențiată, în funcție de specie. Forma piciorului este asemănătoare unui butoi (clavată), cu o înălțime de la 10 până la 20 cm. Diametrul poate să ajungă chiar și până la 10 cm în cel mai lat punct. Culoarea piciorului este, în general, bej deschis, dar la Boletus aereus, tonalitățile sunt mai închise. De fapt, întreaga ciupercă are un aspect de hrib „bronzat” (de unde îi vine și numele popular) cu nuanțe maro-negru-ciocolatiu.

Stratul himenial este format din tuburi sporifere, observabile atunci când se face o secțiune a pălăriei. Culoarea stratului himenial se schimbă odată cu maturizarea. Inițial, aceasta este galben-pal cu terminație albă, iar cu timpul se colorează în galben-verzui și apoi în maro-măsliniu și se îndepărtează ușor de pe pălărie.

Dacă îi tai sau îi strângi între degete, poți observa că tuburile acestor specii de hribi nu își schimbă culoarea. Carnea este albă și consistentă, iar culoarea nu se schimbă în momentul tăierii/ruperii.

Și totuși, când apar hribii?

Hribii încep să apară la suprafață între 10 și 15 zile după ploaie, depinzând de temperatura pământului și de precipitații. Aceștia nu sunt vizibili clar decât câteva zile mai târziu. Au nevoie de precipitații constante și nu foarte puternice, pentru ca pământul să se îmbibe corespunzător, după care au nevoie de câteva zile cu soare și temperaturi crescute. 

Hribii sunt ciuperci termofile, adică adoră căldura, temperatura ideală fiind de 16-17 grade în timpul nopții și de 23-24 de grade în timpul zilei. În general, nu le priește să fie mai puțin de 6 sau mai mult de 30 de grade. Umiditatea pământului trebuie să fie cuprinsă în mod ideal între 60 și 90 la sută.

Astfel, în căutările tale, îți recomandăm să eviți perioadele sau zonele cu vânturi puternice, pentru că acestea pot usca miceliile, lucru care ar putea determina ca fructificația să nu pornească.

În funcție de specie, poți întâlni așadar hribi cam de pe la mijlocul primăverii și până toamna, când dă înghețul. Dacă pe Boletus reticulatus îl poți culege pe parcursul întregii veri – fiind numit și Boletus aestivalis, epitet ce face referire la sezonul de vară, estival – cu celelalte specii te poți întâlni îndeosebi de la sfârșitul verii încolo, toamna fiind sezonul lor de vârf.

În ce pădure găsești mai mulți hribi?

În pădurile noastre, Boletus edulis crește pe sol în asociere cu diverși arbori, în special fag și mesteacăn, dintre foioase, și molidul dintre conifere, mai rar cu stejarul, pinul și bradul. 

Habitatul caracteristic pentru Boletus reticulatus este reprezentat de pădurile de fag și stejar. Boletus aereus împarte același habitat cu Boletus reticulatus. Iar Boletus pinophilus deși poate fi asociat după nume cu pinul, poate fi găsit aproape în toate pădurile de foioase, chiar și în apropierea carpenului, dar având o preferință mai mare pentru arborii din genul Quercus.

Fructificarea hribilor depinde foarte mult de diferiți factori. După cum am menționat deja, ei sunt specii micoritice, adică sunt în legătură directă și simbioză cu arborii. Fac de obicei alianță cu copacii maturi mai mult decât cu cei tineri, așa că vei găsi, în general, cantități mai mari de hribi în zonele în care s-a exploatat mai puțin pădurea. În zonele în care tăierile sunt foarte frecvente, vei găsi o cantitate mai mică de ciuperci.

Găsirea hribilor depinde și de presiunea culegătorilor. În zonele cu mare afluență de culegători, producțiile sunt mai mici. Asta face și mai complicată găsirea lor, depinzând foarte mult de experiența și conștiința culegătorilor. Cei care culeg în mod responsabil au un efect minim asupra populațiilor de ciuperci. Culesul devine astfel unul sustenabil, fără să afecteze pădurile. În zonele în care se culege iresponsabil, producțiile ciupercilor pot scădea considerabil.

Pe lângă faptul că sunt termofile, speciile din cadrul genului Boletus sunt și heliofile, adică adoră lumina. Din acest motiv, pentru a-ți crește șansele de a-i găsi, te sfătuim să cauți în zone mai însorite. Versanții sudici și cei sud-estici sunt întotdeauna mai propice pentru culesul hribilor.

Sfaturile noastre vin din propria experiență, dar și din părerile altor culegători de ciuperci cu care ne-am conectat de-a lungul activităților IncrEdible. Trebuie însă să ții cont întotdeauna de faptul că ițele naturii sunt complicate și că, dincolo de toate indicațiile posibile, uneori este dificil să determini cu exactitate zonele. În ceea ce privește natura acestui organism, este foarte important să acordăm atenție la detalii, să evaluăm din experiența noastră zonele sau circumstanțele schimbătoare care provoacă fructificarea.

În concluzie, apariția hribilor are o explicație previzibilă, măsurabilă și repetitivă, iar cunoștințele amănunțite pot fi pentru tine la fel de importante ca experiența, atunci când este vorba să mergi la cules de hribi în pădure. Îți dorim coșuri pline!

Lunar, lansăm 2-3 articole de blog despre diferite elemente pe care le găsești în flora spontană și nu doar. Dacă dorești să te ținem la curent când apare un blog nou, te rugăm să accesezi formularul acesta.

____________________

Ce îți punem la dispoziție?

Dacă te pasionează culesul de ciuperci și ai vrea să înveți să identifici mai multe specii, te invităm la cursurile noastre, pe care le găsești aici. Vei găsi atât cursuri în variantă online, cât și cu evenimente practice, în natură.

Dacă vrei să afli mai multe despre ciuperci prin intermediul cărților, îți punem la dispoziție mai multe titluri pe acest subiect, cum ar fi: Ghidul culegatorului de ciuperci – 555 specii

Orice pasiune are nevoie de unelte specifice pentru a o putea face la un nivel cât mai înalt, briceagul pentru ciuperci fiind un element de nelipsit.

Pentru a culege responsabil și în siguranță d.p.d.v. alimentar, îți recomandăm să culegi ciupercile într-un coș de nuiele, astfel încât acestea să fie transportate la la aer și să existe și posibilitatea de a împrăștia sporii prin pădure. Avem diverse modele de coșuri.