Istoria ciupercilor

Istoria consumului de ciuperci

De când se consumă ciuperci?

În acest articol, vom trece în revistă consumul de ciuperci de-a lungul istoriei, cu scopul de a înțelege ce au reprezentat ele pentru anumite culturi sau în anumite momente ale evoluției noastre. În prima parte, vom urmări subiectul menționat din preistorie până în Evul Mediu, deoarece probabil că ciupercile sunt consumate de când lumea, iar primii vânători-culegători aveau în dietă și ciuperci.

În majoritatea culturilor, ciupercile au fost percepute ca ființe misterioase, speciale și cu puteri supranaturale. Acest lucru a creat, în funcție de zonă, cultură și perioadă, două tipuri de relații între oameni și ciuperci: micofilă și micofobă. Culturile care iubesc ciupercile sunt cele micofile, iar micofobe sunt cele care se tem de ele. Există și anumite cazuri în care aceeași zonă s-a schimbat brusc de la micofilie la micofobie sau invers. 

În studii ce cataloghează gradul de micofilie sau de micofobie în țările din Europa, ocupăm un loc în frunte pe axa micofilă, datorită faptului că avem o așa-zisă legislație în ceea ce privește ciupercile. Suntem încadrați în blocul de limbi romanice, iar asta se pare că este la baza formei în care s-a dezvoltat atitudinea noastră în jurul ciupercilor și a determinat niște obiceiuri culturale asemănătoare. Cu toate acestea, cunoștințele noastre (ca nație) în materie de ciuperci sunt foarte reduse, iar numărul de specii consumate este, de asemenea, foarte mic. De exemplu, în folclorul nostru se vorbește despre cercurile de vrăjitoare (formă care este delimitată de dispunerea ciupercilor), în interiorul cărora se află ielele – cele care îi smintesc pe oameni, în special pe bărbații, care pășesc în interiorul lor.

Consumul de ciuperci în preistorie

Preistorie - picturi rupestre

Probabil că ciupercile se consumau de timpuriu, dar nu avem date reale și concludente.

Cele mai vechi ciuperci fosile au fost descoperite în situl arheologic din Monte Verde (Chile) și au fost datate ca fiind de acum 13 000 de ani.

În Nola (Italia) s-a descoperit un bol din Era Bronzului cu desene care reprezentau ciuperci, iar în Sahara s-au descoperit picturi ce reprezentau ciuperci antropomorfe. 

Acum 5 300 de ani, un om a căzut într-un ghețar din Alpi și a rămas înghețat în acel loc. Este vorba despre Ӧtzi, mumia omului zăpezilor (așa fiind cunoscut), iar acesta avea în straiță două ciuperci: Fomitopsis betulina, pe care o folosea pentru a se trata împotriva unor paraziți intestinali și Fomes fomentarius, care era folosită pentru a aprinde focul. Aceasta este prima dovadă de folosire a ciupercilor în scop medicinal pe teritoriul Europei. 

Fomes fomentarius (stânga), Fomitopsis betulina (dreapta)
Fomes fomentarius (stânga), Fomitopsis betulina (dreapta)

Se știe că egiptenii foloseau ciupercile în scop medicinal, ritualic și pentru a face pâine și bere încă de acum 3 500 de ani. Ciupercile erau considerate alimentul zeilor și în anumite dinastii se credea chiar că acestea ofereau viața cea fără de moarte. Asta a condus, în anumite vremuri, până la interzicerea consumului și chiar a atingerii lor de către popor.

În Grecia antică, poetul Euripide a fost primul care a descris otrăvirea cu ciuperci. Primele clasificări micologice au apărut încă din acele vremuri: filozoful Teofrast le-a definit drept „plante imperfecte”m iar doctorul botanist Dioscoride le-a separat în „pernicioase” și „benefice”.

Romanii, influențați poate de egipteni, au inclus ciupercile în dieta legiunilor lor, deoarece erau încredințați că le conferă putere divină. De-a lungul timpului le-au fost atribuite și puteri afrodisiace. De fapt, însuși Iulius Caesar a decis să interzică consumul acestora în rândul trupelor pentru a evita confruntările nedorite. În timpul Imperiului Roman, proprietățile lor au făcut din ele hrana exclusivă a claselor superioare, iar comerțul acestora era reglementat prin diverse legi. În secolul I d.Hr., ele sunt menționate de către poetul Horațiu și de filozofii Cicero și Seneca. Acesta din urmă, conform filozofiei sale, le va defini drept „luxuri inutile”. Împăratul Claudius, mare amator de ciuperci, a murit otrăvit după ce a consumat o Amanita phalloides.

Primul ghid de ciupercărit

Naturalistul roman Pliniu cel Bătrân stabilește în scrierile sale primele reguli pentru a distinge ciupercile comestibile de cele otrăvitoare.

În jurul anului 300, din epoca noastră, se constată că triburile barbare din nordul Europei foloseau deja ciupercile (Amanita muscaria) cu scop halucinogen în cadrul festivalurilor și ritualurilor religioase.

În Evul Mediu timpuriu secolele Xll-XV, Inchiziția a condamnat ciupercile și pe cei care le cunoșteau întrebuințările, în același timp superstițiile transformau ciupercile în „făpturi ale Diavolului”. Diavolul rătăcind prin lume, transformat într-o broască râioasă bătrână și corpolentă, a făcut să iasă din pământ una sau mai multe ciuperci de fiecare dată când voia să se odihnească. De fapt, cercurile de ciuperci din poienile pădurii, numite „cercuri de vrăjitoare” sau „cercuri de zâne”, au fost interpretate ca locuri de întâlnire în care aceste ființe mitologice dansau în cercuri în lumina lunii. Aceste superstiții i-au făcut pe mulți oameni să se teamă de consumul de ciuperci

În timpul cuceririi Americii, în secolul 16, când călugării spanioli au ajuns în America și s-au întâlnit cu populația indigenă Mexicas (azteci), au aflat că aceștia foloseau ciuperci ce conțin psilocibină în ritualuri religioase și nu numai (le utilizau și în alte tipuri de ceremonii, considerate de către spanioli imorale). Din acest motiv, călugării au asociat ciupercile cu vrăjitoria, satanismul, anticristul și, mai ales, cu păcatul, perpetuând astfel un tabu în Europa occidentală (mai ales din cauza caracteristicii lor halucinogene) până în punctul în care ciupercile au fost aproape uitate în zona respectivă.

Psilocybe cubensis
Psilocybe cubensis

În ceea ce privește America precolumbiană, așa cum au atestat călugării spanioli, știm că diverse popoare au atribuit origini divine ciupercilor halucinogene. Ei susțineau că întrebuințarea lor pentru consum poate vindeca bolnavii, poate permite găsirea de obiecte sau oameni și chiar și comunicarea cu zeii. Ca exemplificare, mayașii au numit Psilocybe cubensis Teonanácatl („ciuperca sacră”).

Ciupercile în Orient

În Orient, consumul de ciuperci este străvechi și adânc înrădăcinat. În China, se întâmpla deja dinainte de începutul erei noastre. În secolul al XII-lea, tratatul agronomic al lui Wu Sang Kwuang menționează pentru prima dată cultivarea ciupercilor. S-a constatat că era vorba despre Shiitake (Lentinula edodes), iar cultivarea acestei ciuperci, care s-a popularizat rapid și în Japonia și în peninsula coreeană, se făcea în trunchiurile umede ale arborelui shii (de unde i se trage și numele).

Ciupercile au fost folosite în Asia cu scop medicinal
Ciupercile au fost folosite în Asia cu scop medicinal
Shiitake (Lentinula edodes) cultivate
Shiitake (Lentinula edodes) cultivate

Ciupercile nu au fost niciodată nebăgate în seamă. Fie erau blestemate, temute și urâte de oameni, fie li se atribuiau supravalori, fiind considerate făpturi magice, cu puteri supranaturale, cu capacitatea de a transforma oamenii în ființe mai puternice, mai rezistente sau chiar nemuritoare.

Prin viața lor efemeră, ciupercile i-au împiedicat de-a lungul timpului pe cei care au încercat să le studieze și să le încadreze în regnul vegetal, fiind foarte diferite de plante și mai puțin previzibile în ceea ce privește momentul și motivele apariției lor.

Istoria omului și a ciupercilor este și în zilele noastre o istorie neterminată, o istorie incompletă, în care noi și ele învățăm unii de la alții cum este mai bine să ne împărtășim ecosistemele și cum să ne ajutăm reciproc.

Chiar dacă scopul principal al interacțiunii noastre cu ciupercile a fost să le folosim ca aliment, medicament sau pentru ritualuri, pe măsură ce înaintăm pe drumul cunoașterii lor, descoperim tot mai multe posibile utilizări ale acestor ființe minunate.

____________

Te îndemnăm să înveți să culegi ciuperci într-o formă sigură și sustenabilă, adunând informații de la cunoscători și respectând exemplarele prea mici pe care le întâlnești în pădure. Avem cu toții obligația morală de a păstra aceste resurse minunate și pentru generațiile care vor veni.

____________________

Ce îți punem la dispoziție?

Poți învăța mai multe despre ciuperci la cursul pe care îl avem dedicat acestui subiect: Curs de ciuperci sălbatice comestibile.

Dacă îți dorești să ai un ghid de ciuperci pe care să-l folosești la ieșirile tale pe teren, îți recomandăm cartea Ghidul culegatorului de ciuperci – 555 de specii.

Orice pasiune are nevoie de unelte specifice pentru a o putea face la un nivel cât mai înalt, briceagul pentru ciuperci fiind un element de nelipsit, iar Opinel este marca de referință.

Dacă vrei să afli mai multe despre proprietățile plantelor medicinale prin intermediul cărților, îți punem la dispoziție mai multe titluri pe acest subiect, cum ar fi: Plante cu proprietăți antibiotice sau Uleiuri, creme și unguente din plante medicinale.