Muguri și flori de alun (Corylus avellana)

În multe culturi europene, alunul este un simbol al fertilității, vieții și iubirii, asociat cu fericirea și îndeplinirea dorințelor.

Toată lumea cunoaște alunul datorită minunatelor sale fructe! Alunele sunt bogate în proteine, minerale, ulei (foarte mult ulei, ca. 61,6 %) – din alune se poate presa un ulei delicios. Însă, pe lângă fructele sale, alunul ne pune la dispoziție și alte părți comestibile și chiar medicinale, de care ne putem bucura încă de la începutul primăverii.

Unde poți întâlni alun în flora spontană?

Alunul (Corylus avellana) prezintă un areal întins, fiind frecvent întâlnit în Europa și Asia Mică. La noi în țară, acesta crește în pădurile de câmpie și de deal, în tăieturi, luminișuri de pădure sau la liziera acestora, iar pe versanții însoriți, în zonele cu climă mai blândă, urcă și până la 1400 m altitudine. Îi plac solurile fertile, ferite de uscăciune, în plină lumină, rezistând la o oarecare umbrire în pădurile de stejar.

Cum poți recunoaște alunul?

Crește sub formă de arbust (4-5 m înălțime), formând tufe bogate, cu numeroși lăstari drepți, flexibili, buni pentru împletituri. Poate trăi până la 80 de ani.

Alunul (Corylus avellana)
Alunul (Corylus avellana)

Îl recunoaștem ușor primăvara, după florile masculine care atârnă sub formă de amenți, de culoare gălbuie. Aceste flori, denumite popular „mâțișori”, pot fi văzute încă din timpul verii și al toamnei, dar până la un moment dat în timpul iernii, ele sunt mai mici și mai tari, mai compacte. Inflorescențele se deschid și își măresc volumul prin februarie, fiind momentul în care încep să producă o cantitate mare de polen, galben-verzui, care poate fi remarcat în cantitate destul de mare uneori pe zăpadă, chiar sub alun. În momentul în care aceste inflorescențe încep să se veștejească, încep și frunzele să apară.

Alături de florile masculine, putem remarca niște formațiuni asemănătoare mugurilor, dar care au în vârf niște stigmate roșii. Acestea sunt, de fapt, florile feminine. Florile feminine sunt cele care vor da naștere ulterior minunatelor alune.

Floare feminina de alun (Corylus avellana)
Floare feminină de alun (Corylus avellana)

Toamna ne bucurăm de fructele sale, iar primăvara de mugurii foliari, care sunt ovoizi sau sferici, acoperiți de o substanță ușor lipicioasă.

Fructe de alun (Corylus avellana) din anul precedent
Alune – fructe de alun (Corylus avellana) din anul precedent

Ce poți folosi de la alun primăvara în scop gastronomic?

  • muguri

Mugurii nedesfăcuți sau cu frunzele abia ieșite pot fi culeși în martie-aprilie și pot fi folosiți în amestec cu alte plante sălbatice la piureuri, mâncăruri de legume, pâine, salate, diverse preparate reci. De asemenea, pot aromatiza sarea, băuturile alcoolice și pot fi uscați și combinați cu alte plante, drept condiment. Gustul lor este ușor amărui.

  • frunze tinere

Frunzele tinere se pot consuma asemănător formei de consumare a mugurilor, adică adăugate în salate ori gătite împreună cu alte legume. 

  • flori masculine

Florile masculine ale alunului (Corylus sp.) nu sunt prea îndrăgite de alergici. Acestea atârnă deja din timpul iernii pe crengile alunului și încep să polenizeze din ianuarie-februarie, ceea ce face ca sezonul de alergii să fie început de timpuriu pentru cei care au probleme. Însă pentru aceia dintre noi care nu avem probleme cu alergiile provocate de polen, folosirea acestora poate fi de ajutor pentru înmulțirea făinii. Florile masculine erau folosite încă de pe vremuri în acest scop, ele fiind uscate în prealabil și apoi transformate în pulbere pe care oamenii o adăugau la făina din cereale. Nefiind o făină panificabilă, idealul este ca cea provenită de la florile masculine ale alunului să nu depășească aproximativ 40% din conținutul total al făinii.

Acestea pot fi trecute și prin ciocolată topită, sau printr-un amestec de miere cu pudră de roșcove, iar apoi băgate la rece, astfel încât compoziția să se poată contracta în jurul florilor. În acest fel, vei avea la îndemână un desert sănătos și energetic chiar la sfârșitul iernii, atunci când cu toții avem atâta nevoie de remineralizare pentru a depăși starea de apatie caracteristică acestei perioade.

Inflorescențele masculine nu trebuie asociate doar cu ideea de „dulce”, acestea putând fi trase și la tigaie, în unt sau în ulei, deoarece sunt seci și au nevoie de ceva adaos care să le reducă asprimea.

Din punct de vedere al conținutului, florile masculine se remarcă printr-un procent mare de proteine (aproximativ 20%), calciu, magneziu, potasiu, vitaminele B1 și B2, dar și alte minerale și vitamine în proporții mai scăzute.

Nu doar noi, oamenii, putem folosi florile masculine în scop nutritiv. De fapt, polenul produs de florile masculine ale alunului reprezintă și prima sursă de hrană pentru albine.

Flori feminine și masculine de alun (Corylus avellana)
Flori de alun (Corylus avellana): feminine (în partea superioară) și cele masculine atârnând

Mugurii de alun în gemoterapie

După cum spunem mai sus, momentul în care florile masculine încep să se veștejească coincide cu momentul în care încep să apară frunzele. Iar acest proces începe, bineînțeles, cu apariția mugurilor foliari, adică aceia care se folosesc în gemoterapie. Se pot folosi mugurii complet închiși sau până în stadiul în care aceștia plesnesc.

Muguri foliari de alun (Corylus avellana)
Muguri foliari de alun (Corylus avellana)

Specia de alun de la care se folosesc mugurii în gemoterapie este doar Corylus avellana; nu se folosesc de la Coryllus bizantina (specie cultivată).

În gemoterapie, mugurii de alun sunt folosiți preponderent pentru sistemul circulator și pentru cel respirator. Aceștia ajută la restabilirea elasticității țesutului pulmonar si hepatic, stimularea eritropoiezei și corectarea unor dezechilibre neurovegetative. 

Prin acțiunea polivalentă a acestora asupra unor metabolisme (proteic, lipidic și lipoproteic, fosfolipidic și nucleo-proteic), mugurii de alun contribuie la normalizarea valorilor proteinelor serice, reducerea colesterolului total și creșterea celui esterificat, și ajută la reducerea nivelului de acid uric din sânge. Din acest motiv, mugurii de alun se pot găsi și în farmacii sub formă de supliment în cazul anumitor afecțiuni care au legătură cu procesele și activitățile menționate. 

Contraindicații ale mugurilor și florilor de alun

În perioada de alăptare sau în cazul femeilor însărcinate, pentru administrarea mugurilor de alun ca supliment gemoterapeutic este necesară recomandarea specialistului.

În cazul florilor masculine atât de bogate în polen, acestea nu trebuie consumate de persoanele care au alergie la polen.

____________________

Ce îți punem la dispoziție?

Poți învăța mai multe despre plantele medicinale la cursul pe care îl avem dedicat plantelor comestibile Curs de plante sălbatice comestibile, la cel de Plante Medicinale – Aparatul respirator sau la oricare dintre cursurile de Plante medicinale.

Dacă te pasionează culesul de ciuperci și ai vrea să înveți să identifici mai multe specii, te invităm la cursurile noastre, pe care le găsești aici. Vei găsi atât cursuri în variantă online, cât și cu evenimente practice, în natură.