Leurda, medicamentul cu gust de usturoi

Mulți cunoaștem leurda drept “usturoiul sălbatic” din păduri. Ne asigurăm că o recunoaștem bine mirosind-o, crezând că izul ei inconfundabil de usturoi nu poate să ne lase să cădem pradă confuziei. Aspectul pare și el a fi unul destul de caracteristic, dar în ciuda acestor lucruri, leurda ajunge să fie confundată relativ ușor cu alte plante toxice. Atenție însă, deoarece chiar și mirosul ce credem că este inconfundabil poate să ne joace feste, deoarece culegând o oarecare cantitate, mirosul ei ajinge să se impregneze în pielea oastră, iar în momentul în care culegem din greșeală o altă plantă din “lanul” de leurdă crezând că e tot ea și o mirosim pentru a verifica, putem simți de fapt mirosul de pe mâinile noastre și nu pe cel al plantei. Citește mai jos despre cum o identifici cu succes.

Leurda, Allium ursinum, este o plantă ierboasă perenă, larg răspândită în zona temperată a Europei și a Asiei. Crește în păduri umbroase de foioase, cu sol umed, ușor acid și formează deseori covoare întinse. Specia este considerată a fi un indicator al pădurilor bătrâne.

Cum arată leurda?

Rădăcina este sub formă de bulb alungit și îngust, de aproximativ 1,5 – 6 cm lungime, format din foițe străvezii. Bulbul se termină cu câteva mustăți. Uneori se formează bulbili, din care se vor dezvolta ulterior noi plante (înmulțire vegetativă).

Tija florală poate atinge până la 50 cm înălțime, este erectă și plină în secțiune transversală. La capătul tijei se află o inflorescență de tip umbrelă, ce cuprinde până la 30 de flori sub formă de stea, de culoare albă. Inflorescențele au la bază 2 – 3 bractei. Leurda înflorește primăvara, începând din aprilie și până în prima jumătate a lunii mai. Planta dezvoltă 2 (rar 3) frunze verzi, mai scurte decât tija florală, plate, eliptic – lanceolate, ascuțite la vârf și îngustate treptat spre bază. Leurda se înmulțește cu preponderență prin semințe, înmulțirea vegetativă fiind slab reprezentată. Semințele sunt negre, globuloase (2 – 3 mm în diametru), închise într-o capsulă cu trei muchii. Acestea se coc în iunie – iulie, în funcțiile de condițiile atmosferice.

Este leurda o plantă comestibilă?

Leurda este prezentă de mii de ani în alimentația omului, cele mai vechi urme datând din mezolitic (o amprentă de frunză gasită în Danemarca) și din neolitic (cantități remarcabile de polen găsite în Elveția). Nici celții, vechii greci sau romanii nu erau străini de proprietățile benefice ale acestei plante, medicul grec Dioscorides o menționează ca fiind un bun detoxifiant. Toate părțile plantei sunt comestibile. 

Rădăcinile se colectează de la mijlocul verii și până în februarie, iar celelalte părți ale plantei pe măsură ce apar. Dar pentru un cules sustenabil, noi recomandăm ca bulbii să nu fie culeși deloc! Frunzele tinere sunt culese la începutul primăverii (martie-aprilie) și sunt folosite în salate și alte preparate, fiind bogată în vitaminele A și C, complexul de vitamina B, calciu, fier, fosfor, sodiu, cupru, ulei etiric si alicină.

În anumite țări sau zone, din cauza culesului excesiv, planta este trecută pe lista roșie a speciilor periclitate, iar culesul leurdei în acele zone este interzis (ex. Polonia, zona Brandenburg – Germania).

Cu ce alte plante se poate confunda leurda?

Leurda poate fi confundată cu lăcrămioara (Convallaria majalis), brândușa de toamnă (Colchicum autumnale), rodul pământului (Arum maculatum) sau stirigoaia (Veratrum viride sau Veratrum album). Confuziile se produc atunci când leurda este în faza de frunză, iar toate plantele cu care se aseamănă sunt otrăvitoare. După cum am scris încă de la început, recunoșterea după mirosul lăsat la frecarea frunzei între degete NU ESTE INDICATĂ, deoarece mirosul rămâne pe mână, iar la strivirea unei frunze *suspecte*, aceasta poate fi luată drept leurdă, doar datorită mirosului.

  • Cel mai frecvent, frunzele leurdei se pot confunda cu cele ale lăcrămioarei. Însă frunzele se pot diferenția ușor după modul în care acestea cresc: frunzele lăcrămioarei cresc pereche, ambele provenind dintr-o singură teacă iar frunzele leurdei sunt singulare (fiecare crește individual).
  • Rodul pământului și leurda apar în aceeași perioadă, iar plantele tinere seamănă la aspectul general. Cel mai simplu mod de a deosebi aceste două plante în stadiu tânăr este să le desfacem frunzele. Rodul pământului are mai multe nervuri longitudinale proeminente, paralele și marginile neregulate, în timp ce leurda are doar o singură nervură proeminentă, longitudinală.
  • Rar menționat, există totuși riscul de confuzie între leurdă și stirigoaie. Stirigoaia este o plantă care crește în pajiști și rariști montane, în locuri mai mult însorite, în afara arealului leurdei. Frunzele stirigoaiei sunt mari, late, cu multe nervuri proeminente și se prind direct pe o tulpină groasă (sunt sesile).

Dacă te pasionează culesul de plante din flora spontană și ai vrea să înveți să identifici mai multe specii, te invităm la cursurile noastre, pe care le găsești aici. Vei găsi atât cursuri în variantă online, cât și cu evenimente practice, în natură.