Despre vară-toamnă la început de iarnă


Desigur că ne bucurăm cu toții încă de razele soarelui care ne izbesc fața când ieșim din casă zilele astea, nu-i așa? Dar oare este de bine asta? Care sunt consecințele și cum se simte natura cu o așa vreme bipolară când ea trebuia să hiberneze deja?

Adeseori nu ne gândim la aceste lucruri, ne bucurăm de prezent și de cum ne simțin noi în raport cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne bucurăm de faptul că soarele este încă pe cer, că sunt 18°C+, iar unii bombănim că dimineața este toamnă-iarnă, iar după-masa se transformă în vară și trebuie să cărăm gecile în mână.


În ultima vreme auzim peste tot în mass-media despre încălzirea globală și problemele care apar o dată cu aceasta. Dar oare câți dintre noi căutăm despre asta în încercarea de-a afla adevărul? La o primă geană aruncată pe internet, ceea ce apare este că noi suntem de vină pentru tot. Desigur, suntem vinovați pentru accelerarea încălzirii globale, dar nu și pentru faptul că Pământul este precum un organism viu și are niște perioade de timp în care diferite activități se petrec și au un impact major asupra planetei, activități precum înghețul (Era glaciară) sau încălzirea (Perioada caldă). Este necesar să înțelegem că da, suntem într-o perioadă în care consumerismul accelerat are repercusiuni asupra mediului înconjurător, precum poluarea, efectul de seră, consumul excesiv de combustibil fosil sau defrișările masive, dar acestea sunt doar consecințele faptului că populația este într-o continuă creștere și este nevoie de tot mai multă materie primă pentru a putea satisface nevoile oamenilor.


Ok, poate că nu am atins chiar ceea ce voiam să spun și m-am pierdut în ideea asta de Încălzire Globală, unde ghețarii se topesc văzând cu ochii, Veneția înregistrează în fiecare an cel mai mare nivel al inundațiilor și apar scenarii în care diferite zone ale Terrei vor fi inundate.


Ceea ce putem observa cu ochii noștri zi de zi ca efect al acestei veri în timpul iernii ne poate ajuta să ne dăm seama despre ce se întâmplă cu speciile de plante și animale. Noi nu mai avem iernile în care să ne bucurăm de pufoșenia nămeților, în timp ce unor animale chiar le place perioada asta puțin mai caldă. De exemplu, în anii 2017-2018 am putut observa specii de păsări care nu au mai fost semnalate în țara noastră de ani buni (din 1941). Dintre ele putem aminti o specie superbă, care cred că place tuturor: flamingo. Am avut ocazia să îi vedem iernând pe lacul Rodeanu din Ialomița. Alte specii care se bucură de vremea caldă de afară, în afară de noi, sunt reptilele. De curând, fauna României s-a îmbogățit datorită unei specii de Gecko căreia se pare că îi place noua casă: un cartier din București. Despre această specie se crede că a apărut odată cu introducerea unor plante decorative exotice.

Că veni vorba de plante, și acestora le place căldurica. Putem observa că unele plante au înflorit chiar și a 2-a oară (ex. soiuri de măr, plante medicinale), nu este ceva neobișnuit, dar este totuși un lucru rar întâlnit în zona în care se află țara noastră (temperat-continentală).

Cultivatorii sunt bucuroși pentru că au reușit recoltarea unor plante de consum a 2-a oară anul acesta, însă pentru speciile sălbatice, este posibil ca aceste temperaturi să bulverseze puțin plantele, să le facă să fie cu garda jos pentru valul de frig care o să vină și o să își spună cuvântul. De aceea, plantele pe care le avem în grijă trebuie să fie pregătite din timp pentru asta, să le oferim substratul necesar cu nutrienți și să le ferim de frig. Până una-alta, până vedem mai clar dacă este bine sau nu că avem parte de puțină vară în iarnă și cu ce ne afectează asta pe termen mai lung, ne mai bucurăm de încă puțin soare și de ceea ce ne înconjoară.

____________________

Ce îți punem la dispoziție?

Poți învăța mai multe despre plantele medicinale la cursul pe care îl avem dedicat plantelor comestibile Curs de plante sălbatice comestibile, la cel de Curs de Unguente din Plante Medicinale sau la oricare dintre cursurile de Plante medicinale.

Dacă te pasionează culesul de ciuperci și ai vrea să înveți să identifici mai multe specii, te invităm la cursurile noastre, pe care le găsești aici. Vei găsi atât cursuri în variantă online, cât și cu evenimente practice, în natură.

 

Dacă vrei să afli mai multe despre plantele medicinale prin intermediul cărților, îți punem la dispoziție mai multe titluri pe acest subiect, cum ar fi: Rețete culinare din flori, Plante medicinale cu efect antiviral sau Uleiuri, creme și unguente din plante medicinale.

 

Dacă vrei să afli mai multe despre plantele medicinale prin intermediul cărților, îți punem la dispoziție mai multe titluri pe acest subiect, cum ar fi: Rețete culinare din flori, Plante medicinale cu efect antiviral sau Uleiuri, creme și unguente din plante medicinale.