Uneori suntem atât de ocupați să cercetăm pământul pentru flori sălbatice, încât uităm să ne uităm în sus, la lumea arborilor care se ridică deasupra noastră. Iarna și primăvara devreme, când majoritatea plantelor dorm încă sub zăpadă, coniferele ne oferă medicamente importante pentru sezonul rece.
Ce ne oferă coniferele?
Multe dintre coniferele cultivate sunt varietăți ornamentale mai greu de identificat și uneori cu beneficii medicinale sau cu siguranța folosirii sub nivelul speciei sălbatice.
De la conifere folosim în primul rând acele, dar, în funcție de scopul urmărit, putem să recoltăm și alte părți ale arborelui.
- Ace: Acele verzi („frunzele” coniferelor, inclusiv cele în formă de solzi) conțin în general uleiuri esențiale, vitamina C, flavonoide, antioxidanți și principii cu proprietăți anti-inflamatoare. Acestea conțin și taninuri astringente, dar mult mai puțin decât scoarța. Acele tinere concentrează o cantitate importantă de uleiuri esențiale, și mici cantități de taninuri.
- Scoarță: arborii veșnic verzi concentrează taninurile în scoarța lor. Acestea se utilizează pe termen scurt pentru diaree și dizenterie sau local pentru a vindeca rănile și infecțiile. Scoarța internă, cum ar fi cea a pinului, poate fi consumată ca hrană, sub formă de făină, deoarece conține în general mai puține taninuri și este bogată în polifenoli, inclusiv proantocianidinele antioxidante, care îmbunătățesc eficacitatea vitaminei C.
- Rășină: Coniferele au principii active concentrate în rășina lor, care este bogată în uleiuri volatile, mai puternică decât acele și scoarța, și cu un conținut de tanin redus sau absent. Arborii secretă rășină atunci când sunt răniți sau stresați, folosind substantele aromatice antimicrobiene pe post de bandaj. Fluidul lipicios devine gros, apoi dur, pe măsură ce se usucă. Rășina simplă ajută la dezinfectarea rănilor și îndepărtarea așchiilor și poate fi, de asemenea, arsă ca tămâia.
- Boabe și conuri: Cele mai cunoscute sunt boabele de ienupăr, folosit pe post de condiment, ca preparat medicinal sau gin. Conurile rășinoaselor sunt mai puțin frecvent utilizate medicamentos și au utilizări care diferă destul de mult față de cele ale acelor. Pinii, spre exemplu, produc polen bogat în compuși asemănători cu androgenii care măresc cantitatea de testosteron liber.
- Uleiuri esențiale: Uleiurile volatile concentrate în conifere sunt populare în aromaterapie ca agenți antimicrobieni / dezinfectanți, pentru îmbunătățirea dispoziției sau ca adaos la saună sau baie. Deși au proprietăți similare cu acele și conurile sunt, de asemenea, mult mai concentrate și prezintă un risc mai mare de toxicitate atunci când sunt ingerate comparativ cu extractele din plante. Uleiurile esențiale pure, concentrate, pot afecta rinichii și ficatul, capacitatea de concentrare și tractul digestiv, atunci când sunt ingerate.
____________________
Ce îți punem la dispoziție?
Poți învăța mai multe despre plantele medicinale la cursul pe care îl avem dedicat plantelor comestibile Curs de plante sălbatice comestibile, la cel de Curs de Unguente din Plante Medicinale sau la oricare dintre cursurile de Plante medicinale.
Dacă te pasionează culesul de ciuperci și ai vrea să înveți să identifici mai multe specii, te invităm la cursurile noastre, pe care le găsești aici. Vei găsi atât cursuri în variantă online, cât și cu evenimente practice, în natură.