Mahonia aquifolium – struguri de Oregon în păduri din Apuseni

Am bătut deja câteva păduri de-a lungul și de-a latul, dar încă nu am mai văzut Mahonia aquifolium crescând sălbatic

În primul rând, Mahonia aquifolium e un arbust veșnic-verde și ăsta este unul dintre motivele principale atunci când este ales pentru a fi plantat în spațiile verzi. Că e plantat de sine stătător sau în combinație cu alte plante (mai ales pentru crearea gardurilor vii), nu are cum să nu ne atragă atenția. Unde mai pui că are niște inflorescențe galbene spectaculoase și fructe simpatice și ele din punct de vedere vizual? Dar frumoasele-i frunze? Cum încep să se fac ele ruginii toamna, rămânând în continuare tari și prinse de tulpină?! 😀 Cu asemenea calități, frunzele îi sunt folosite mai ales iarna și pentru aranjamente florale. Imaginea e creată, nu degeaba a fost adus de prin America și vândut pentru a înfrumuseța și ochii europenilor.

Frunze înroșite de Mahonia aquifolium de la frig
Frunzele roșiatic-purpurii, iarna
Mahonia aquifolium făcând parte dintr-un gard viu
Mahonia aquifolium făcând parte dintr-un gard viu

Numai că, odată ajuns într-un alt mediu unde nu sunt alte organisme care să îl țină sub control, are toate șansele să se transforme într-o specie invazivă… așa cum se întâmplă cu atâtea alte plante aduse de pe alte continente.

Horticultura este, de fapt, una dintre căile principale prin care s-a produs răspândirea speciilor invazive

Introducerea intenționată a speciilor exotice a condus la o schimbare majoră a florei noastre. De ce au un succes atât de mare plantele introduse și reușesc să prindă atât de mult teren, uneori chiar în fața celor autohtone?

Nu este doar un motiv pentru asta. Așadar, dacă sunt mai multe cauze care se adună, și impactul este mai mare. Iată câteva dintre motive:

Plantele sunt cultivate în număr mai mare în mai multe locuri specifice, astfel creând un efect de masă. De exemplu, de cele mai multe ori, acestea sunt chiar protejate de om împotriva diferitor dăunători.

O specie introdusă de pe un alt continent are toate șansele să găsească un loc lipsit de inamici. Dacă are norocul să întâlnească condiții prielnice de creștere, odată ce nu mai are dușmani naturali care să mențină populația în echilibru, are toate șansele să se propage într-atât încât să scoată speciile autohtone din ecosistem, iar ea să continue să acapareze teren.

Și mai e un lucru, deloc de neglijat. Dar ăsta e un lucru mai de finețe… sau mai de interior. Evoluția. Plantele cultivate suferă modificări evolutive în general. În urma mai multor studii, s-a descoperit că populațiile invazive diferă genetic față de populațiile strămoșilor acestora din mediile naturale. În cultură, plantele sunt atent selectate și modificate de om, rezultând în schimbări ulterioare ale „bagajului” inițial. Selecția artificială pe care o face omul are legătură cu mărimea florilor sau a fructelor, cu frumusețea diferitor părți ale plantei și cu rezistența generală pe care o are o plantă. Așadar, dacă plantele sunt selectate astfel încât să aibă șanse cât mai mari de a supraviețui în cultură, tot așa se întâmplă și atunci când acestea ajung în mediul sălbatic: ele sunt din start dotate cu o rezistență mai mare.

Dar cum a ajuns planta noastră acolo, în pădure, fiind momentan (aparent) destul de solitară?

Ar putea fi datorită (sau din vina? 🙂 ) păsărilor, care detectează fructele apetisante și le-a transportat acolo, pe panta însorită așa cum îi place ei, acolo unde am găsit-o.

Sau poate că o fi fost tot mâna directă a omului, iar în trecut o fi fost un teren de trebuință pentru acesta și a pus arbuști pentru a-și înfrumuseța locul? Puțin probabil acolo unde ne aflam, dar cine știe?

Cert e că noi am găsit această plantă-simbol al unui stat american oleacă mai sus de un sat bihorean. Poți vedea întâlnirea noastră cu el AICI.

Cum o recunoaștem?

  • Mahonia aquifolium este un arbust de mici dimensiuni, cu o înălțime de până la 1m, care formează tufe dese, cu ramuri bej-cenușii
  • Frunzele sunt compuse (imparipenate), cu 5-9 foliole alterne . Lungimea frunzelor este de de 10-20 cm și rezistă și în timpul iernii (sempervirescente). Frunzulițele (foliolele) verzi și lucioase din timpul primăverii-verii devin purpurii toamna, iar iarna vineții sau roșiatice; pe partea, inferioară acestea au o culoare verde-pastel. Foliolele ovate sunt sesile și cu vârf ascuțit, cu margini spinos-dințate și lungimea între 4 și 8 cm. Chiar dacă aceasta este o plantă veșnic-verde, în timpul iernilor prea geroase, o parte din frunze se usucă.
  • Florile sunt hermafrodite, mici, de circa 8 mm în diametru, de culoare galbenă, cu 6 petale și 9 sepale, grupate în inflorescențe dense, în formă de raceme erecte, de 5-8 cm lungime, la vârful lujerilor; arbustul înflorește devreme, prin aprilie-mai și are un miros greoi, neplăcut
  • Fructele sunt bace, negre-albăstrui, brumate, alungite cu dimensiuni de 9,5 mm lungime și aprox. 8 mm în diametru, cu 2-5 semințe. Acestea se coc în august-septembrie și sunt comestibile și pentru oameni.

Parte din arbust

Frunză compusă de Mahonia aquifolium

Frunze de Mahonia aquifolium