INIȚIERE ÎN CULESUL DIN FLORA SPONTANĂ
Foraging în Apuseni – predominant CIUPERCI din flora spontană
Odată cu apariția primul val de ciuperci, dăm drumul evenimentelor cu tematica preponderent în jurul acestor organisme.
CE VEI FACE?
● Mersul ghidat pe teren, într-o zonă naturală nealterată, ferită de industrializare
● Identificarea de elemente din flora spontană specifice zonei
● Observarea habitatului, comportamentului și dezvoltării diverselor elemente din flora spontantă (sălbatică, necultivată)
● Ateliere teoretice, alternând cu ateliere practice în teren
● Secretele culesului responsabil
● Experiențe culinare aparte, la fiecare din mesele weekendului, cu integrare a unor elemente din cele culese în teren
● Dialoguri interesante și interacțiune cu oameni iubitori de natură
UNDE?
Colești – jud. Bihor
Un mic sat verde, în munții Apuseni, grupa montană Codru Moma (Bihor), departe de industrializare, unde oamenii încă își aduc fânul acasă cu carul cu bivoli. ☺
CÂND și CE?
Mică agendă „de lucru”:
Vineri:
20:00 – întâlnirea și cunoașterea participanților
20:30 – cină creativă
21:30 – activități de introducere și inter-cunoaștere
Sâmbătă:
08:00 – 08:30 – mic dejun
08:30 – 09:30 – introducere în culesul din flora spontană
09:30 – 13:00 – tură în teren: ecosistem – livezi
13:30 – 14:30 – prânzul
15:00 – 19:00 – tură în teren: ecosistem – pășune
19:00 – 20:00 – timp liber
20:00 – 21:00 – cină
21:00 – activități de cunoaștere a diferitelor elemente
Duminică:
08:00 – 09:00 – mic dejun
09:30 – 13:00 – tură în teren: ecosistem – pădure
13:30 – 14:30 – prânz
15:00 – 17:00 – ateliere tehnico-practice; concluzii
17:00 – închiderea evenimentului; plecare
Ne rezervăm dreptul de a adapta programul la starea vremii, la eventualele condiționări ale participanților sau alte evenimente independente de noi care pot să survină.
CU CINE?
Echipa IncrEdible s-a născut din dorința mare a doi oameni de a împărtăși din cunoștințele adunate în culesul din flora spontană de-a lungul multor ani de umblat pe pajiști și prin păduri, de observat, cules, studiat și aprofundat în diverse cursuri și specializări. În calitate de ghizi micologici, organizăm workshopuri cu durate începând de la câteva ore până la tabere de o săptămână, pe teme specifice din vastul domeniu al foragingului, pe niveluri diferite, de la Inițiere în foraging, până la weekenduri monografice, dedicate unui singur element.
De asemenea, am lansat Curs de culegător din flora spontană – un curs de lungă durată (1-2 ani), cu desfășurare pe trei planuri:
- teoretic – material sistematic scris care se va aduna într-un veritabil Manual al culegătorului
- practic – practică în teren, minim 4 participări, în anotimpuri diferite, în ecosisteme diferite
- online – integrarea într-un grup de discuții tematice, teme de lucru individual și consiliere în studiu
CONTRIBUȚIE
Participarea e în valoare de 350 lei/persoană și include:
● activitățile: mersul ghidat în teren, culesul responsabil plus atelierele
● toate mesele weekendului, pregătite în stilul bucătăriei creative, cu ingrediente preponderent locale (2 cine, 2 mic dejunuri, 2 prânzuri)
● deschiderea spre o comunitate tot mai extinsă de oameni activi în cunoașterea naturii și a interacțiunii sănătoase cu aceasta
Prețul nu include partea de cazare, aceasta putând fi asigurată la gospodăriile din sat sau la pensiunile din Ștei. Pentru sugestii, vă rugăm să ne contactați.
*Acest program face parte din seria de evenimente care constituie partea practică a Curs de culegător din flora spontană – Apuseni 2019-2020*
SPECIFICAȚII:
Ne rezervăm dreptul de a reprograma evenimentul în cazul în care numărul minim de persoane nu este atins, situație în care vă vom restitui întreaga sumă pe care ați achitat-o.
În cazul în care dvs. veți renunța la înscriere, suma pe care ați achitat-o nu se va restitui.
Urmărește evenimentul pe Facebook.
Pentru înscriere, te rugăm să accesezi butonul de mai jos.